ADRIAN PĂUNESCU

Pe LiterBlog, semnat de Gaby68, am găsit un interviu cu Tudor Gheorghe, din care vă reproduc un fragment:

"Şi aşa s-a născut „Menestrel la curţile dorului”, pe versurile lui Lucian Blaga şi Ion Barbu, practic debutul ”en force”, pe care doar marii artiştii îl trăiesc de la prima ieşire în lume. Poate că aşa vă ghicise şi vecinul Treanţă de vă exploata frumuseţea glasului, atunci de copil, pentru a face mai spornică munca celor ce treierau pe pământul lui. Aţi continuat apoi cu lirica lui Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, despre care aţi avut o remarcă interesantă, şi putem continua enumerarea liricii ce v-a susţinut proiectul poezia –cântec. De ce poezia română se încheie cu Adrian Păunescu?

Eu am şocat, probabil, pe multă lume, când am spus că poezia română se încheie, pentru mine, cu Adrian Păunescu. De ce am spus asta? Pentru că eu am fost foarte apropiat poeţilor. Eu am fost îmbrăţişat de ei încă de la primul spectacol, „Menestrel la curţile dorului”, simţind că au în mine un posibil tălmăcitor al poeziei lor în cântec. Am cântat de la Dosoftei, de la Miron Costin, întreaga poezie română până la un anumit punct al contemporaneităţii. Am fost contemporan, de ritm interior, cu Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Virgil Carianopol, Romulus Vulpescu ş.a.m.d. Nu am vrut şi nici nu vreau să cânt poezia de azi. Nu pentru că nu aş putea, dar fiind contemporan cu această generaţie, prin fiul meu (35 ani), consider că trebuie să-ţi găsească noile generaţii de poeţi trubadurul lor. Eu voi fi foarte fericit să apară şi un alt Tudor Gheorghe, dar va trebui să îndeplinească unele condiţii: să fie născut la ţară …"

Sursa + articol complet: „Am fost contemporan, de ritm interior, cu Nichita Stănescu …” (I)