Severin deschide lista PSD pentru PE


Biroul Permanent Naţional al PSD a stablit, joi, primele 15 poziţii ale listei pentru alegerile europarlamentare, lista fiind condusă de Adrian Severin, urmat de Rovana Plumb şi Ioan Mircea Paşcu, în timp ce candidatul PC e situat pe locul 8, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Biroul Permanent Naţional al PSD s-a reunit înaintea Comitetului Executiv, stabilind primele 15 poziţii ale listei de candidaţi pentru alegerile pentru Parlamentul European.

Surse din partid au precizat, pentru MEDIAFAX, că primele 15 poziţii, dintre care 12 sunt considerate sigur eligibile, sunt următoarele:

1. Adrian Severin,

2. Rovana Plumb,

3. Ioan Mircea Paşcu,

4. Adriana Ţicău,

5. Daciana Sârbu,

6. Corina Creţu,

7. Victor Boştinaru,

8. candidatul propus de PC,

9. Cătălin Ivan (TSD),

10. Ioan Enciu (Bucureşti),

11. Viorica Dăncilă,

12. Minodora Cliveti,

13. Aristide Roibu,

14. Marian Dragomir,

15. Marius Oprescu.

Pe o a 16-a poziţie ar fi Sorin Antochi.

Din lista stabilită de liderii PSD lipseşte reprezentantul care urma să fie propus de CNSLR Frăţia, care, potrivit acordului cu PSD, ar fi trebuit să beneficieze de un loc eligibil.

Lista stabilită de BPN urmează să fie supusă dezbaterii şi validării în Comitetul Executiv Central, aflat în desfăşurare la ora trasnmiterii acestei ştiri.

Preşedintele PC Daniela Popa concurează cu secretarul general al conservatorilor Codruţ Şereş pe singurul loc dat PC pe lista Alianţei PSD-PC pentru europarlamentare, cele mai mari şanse avându-le Popa, care este susţinută de Mircea Geoană, în timp ce Şereş este susţinut de Dan Voiculescu.

articol mediafax

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu