ADRIAN PĂUNESCU

Autorul imnului „O iubire alb-albastră“ a rememorat vremurile glorioase ale Ştiinţei, afirmând că acel cântec din anii ‘80, devenit imn al Universităţii, l-a gândit ca pe o explozie de bucurie faţă de fotbaliştii olteni.

- „O iubire alb-albastră“ este un imn al Universităţii Craiova, compus de dumneavoastră în anii de glorie ai alb-albaştrilor. Cum de v-a venit ideea sau cine v-a sugerat să-l faceţi?
- Nu mi s-a sugerat câtuşi de puţin... Aşa cum mulţi oameni au avut o pornire interioară de iubire faţă de Universitatea Craiova şi şi-o manifestau aruncându-şi căciulile în sus - ca într-un banc!, aşa mi-a venit şi mie într-o zi ideea cântecului pentru Ştiinţa. Era prin anii ‘80, eram bucuros de reuşitele echipei şi am scris ceva special pentru ei. Nu cred că pe vremea aceea exista vreo echipă românească să aibă un imn, iar eu am gândit acel cântec ca o explozie de bucurie. Un cântec pentru Universitatea Craiova! Nu l-am gândit ca un imn, dar iată că el a fost preluat şi a devenit un imn.
- Înţeleg că şi versurile vă aparţin...
- Muzica şi versurile, într-adevăr, îmi aparţin.

„Acum se cântă amândouă imnurile, al meu şi al lui Adrian Păunescu“

- „O iubire alb-albastră“, cum este cunoscut acum imnul dumneavoastră, a fost creat înaintea celuilalt imn al Ştiinţei, „Oltenia, eterna Terra Nova“ al lui Adrian Păunescu?
- O, sigur că da, cu mult timp înainte, dar tot în perioda aceea glorioasă a Universităţii. „Oltenia, eterna Terra Nova“ a avut însă altă pătrundere şi alt impact deoarece poetul Adrian Păunescu avea atunci la îndemână revista Flacăra şi Cenaclul „Flacăra“. Era în permanenţă cântat şi răspândit, ca să zicem aşa. Adrian Păunescu îl aducea pe Valeriu Penişoară la cenaclu şi acesta cânta mereu imnul acestuia... Eu, pe al meu, l-am cântat o dată... Acum după atâţia ani, se cântă amândouă imnurile, şi asta este cel mai frumos lucru.
- În vremurile de dinainte de 1990, aţi fost la multe meciuri ale Universităţii, aţi fost şi la o partidă a „Craiovei Maxima“ la Bordeaux, în noiembrie 1982…Când aţi cântat ultima oară pe stadion „O iubire alb-albastră“, imnul dumneavoastră?
- A fost un meci între generaţii diferite de fotbal prilejuit de prezentarea Universităţii Craiova, cu Ilie Balaci antrenor, sper să nu mă înşel. A fost cam de mult... O echipă era alcătuită din foşti jucători, iar cealaltă - din echipa de atunci. Am cântat doar o strofă din imnul meu... Cei din echipă, cei tineri, m-au întrebat când voi mai cânta imnul pentru ei...

„Eu n-am pierdut niciodată trei puncte, nici acasă, nici în deplasare!“

- Şi ce le-aţi răspuns?
- Că le voi cânta imnul meu atunci când şi ei vor juca aşa cum au jucat „ăia“, cei „bătrâni“ adică!
- Pe vremuri, Craiova era cunoscută în Europa prin echipa de fotbal (semifinalistă în Cupa UEFA 1983), locomotivele de la uzinele Electroputere, poetul Marin Sorescu şi rapsodul Tudor Gheorghe... Ştefan Popa Popa’S îmi spunea în 2008 că gloria Craiovei o mai face în prezent doar Tudor Gheorghe, un brand. În opinia dumneavoastră, din cele patru branduri amintite, ce a mai rămas?
- Numai eu! Am mai spus asta, văd c-o spune mereu şi primarul nostru, Aurică Solomon...
- Este, de fapt, realitatea...
- Eu n-am pierdut niciodată trei puncte, nici acasă, nici în deplasare! Rar am obţinut doar câte un „egal“... La mine a fost clar, victorii peste tot!

„Deselnicu zicea că jucătorii de azi sunt ca domnişoarele!“

- Ce ziceţi de Universitatea de acum?
- Fotbalul craiovean, cel românesc, nu mai este ceea ce a fost. În prezent, interesele financiare sunt puse înaintea pasiunii. Un evreu cunoscut, Mircea Crişan, mi-a spus odată un lucru senzaţional… El era atunci în România, iar noi, absolvenţii IATC, făcuserăm un spectacol la „Casandra“, unul de revistă. Mi-a spus aşa: „Puştiule, ai talent… Ţine minte sfatul unui evreu bătrân: nu fugi niciodată după bani. Tu fă ce trebuie, că banii vin!“. Asta mi se pare extraordinar. Copiii ăştia, jucătorii de astăzi, prima oară se gândesc la câte milioane o să câştige… Ei pun şi condiţii financiare. Greşeală! Tu fă ce trebuie, că banii vor veni! Pe vremea lui Oblemenco, jucătorii erau angajaţi pe la întreprinderi şi aveau doar un salariu. Unii mai primeau o aprobare pentru un ARO, mai terminau o facultate, cam atât...
Apropo de generaţiile actuale de fotbalişti. Petrică Deselnicu, înainte de a muri (Deselnicu a murit pe 14 iulie 2003 - n.r.) mi-a spus: „Băi, nea Tudore, dă-i bă dracu’, că n-au inimă de fotbalişti în ei... Îi ţin ăştia în cantonament, îi îndoapă, dar degeaba... Eu mă duceam la tata dimineaţa, pe la ora 10.00. Mâncam o oală de ciorbă, nişte sarmale, beam un pahar de vin la urmă, apoi, la meci, după masă, aram terenul cu ei! Jucam, tată!... Ăştia sunt ca domnişoarele...“.

O iubire alb-albastră
Ţinem cu echipa noastră
Şi la bine şi la greu,
O iubire alb-albastră
La Craiova e mereu,
O iubire alb-albastră
La Craiova e mereu,

Cântaţi şi voi, cântaţi cu noi
Să-i încurajăm într-una
Pe cei buni, şi întotdeauna
Alb-albaştrii să fie cei buni

Refren:
Hai Craiova! Hai studenţii!
Suntem toţi cu voi până la sfârşit,
Hai Craiova! Hai băieţii
Cu oltenii nu e de glumit.

Râde soarele-n fereastră
Duce vântul din Craiova,
O iubire alb-albastră
Spre Ardeal şi spre Moldova.
O iubire alb-albastră
Spre Ardeal şi spre Moldova.

sursa: Gazeta de Sud