ADRIAN PĂUNESCU

Primaria Sectorului 2 a organizat in Parcul Plumbuita un spectacol gratuit in care obisnuitii sarbatorilor populare cu mici si bere s-au putut delecta cu o portie masiva de Paunescu si cu usoare urme de Cenaclul Flacara.

Cenaclul Flacara, citim pe blogul lui Andrei Paunescu, a fost reinfiintat in mai 2008. In acea luna au cantat in Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti (unde Adrian Paunescu a anuntat, in prezenta a 500 de spectatori, reintoarcerea legendei), in sala Hotelului Aro Palace din Brasov (700 de spectatori au fost martori la "reintalnirea titanilor") si pe platoul din centrul orasului Scornicesti, localitatea de nastere a lui Nicolae Ceausescu – unde 1.500 de oameni s-au reintalnit cu versiunea extinsa a artistilor din familie (Adrian, Andrei, Ana Maria Paunescu).

"Ce cautam aici?!", se intrebau doi tipi de 20 si unul dintre ei si-a raspuns singur, umfland din umeri: "Habar n-am" si a izbucnit in ras. Subversiunea din trecut a Cenaclului Flacara, cu micile condimente hipiote ("Daca n-am sa vin deseara,/Mama, usa n-o-ncuia") si soparle nationaliste, a ramas o amintire, concertul fiind mai mult un pretext pentru o bere si un mititel la una dintre tarabele parcului, luate impreuna cu familia: oamenii erau imbracati casual, pantaloni scurti si slapi, ca atunci cand iesi la o tabla in fata blocului – motiv pentru care folkistii adevarati se individualizau imediat, cu parul lor lung sau hainele hipiote. Chiar daca era seara (concertul a inceput la ora 7.30), o multime de oameni, in special adolescenti, au venit cu paturile, asezandu-le pe sub copacii din parc si hlizindu-se de acolo.

Chinezii (Colentina e fieful lor, cand iesi din casa e imposibil sa nu vezi doi-trei) au fost prezenti si ei, mai ales la inceput, insa pe la 8.30 s-au plictisit de spectacol si au luat loc la terasele improvizate din parc. In fata scenei s-au strans o multime de oameni (greu de estimat un numar exact, oricum, peste recordul de 1.500 din Scornicesti), bucurosi sa-si asculte cantecele tineretii rebele: aplaudau cu caldura, vizibil entuziasmati, insa nu se ridicau de pe scaune, iar cei care stateau in picioare nu dansau, doar se leganau nostalgic. La un moment dat, am vazut niste pusti de generala din cartier care au incercat sa se sparga in figuri de dans, dar s-au plictisit repede – muzica era cam prea "filingoasa", insuficient de ritmata; cu certitudine, niste manele ar fi mers mai bine.

"Ii stiti pe cei de pe scena?", am intrebat. Unul dintre ei il stia vag pe Paunescu, de la TV, iar altul a completat: "Trebuia sa aduca un prezentator mai tanar". Pe scena bardul era in forma, probabil i-au priit iesirile in public. Altminteri, numarul obisnuit: la piesele de efect (gen "Repetabila povara") a recitat versurile impreuna cu cantareata, a vorbit despre Transilvania, a bagat soparle despre coruptie, a folosit foarte des pronumele combativ "noi" versus "ei". La jumatatea spectacolului, a prezentat un copil-minune din Galati, o fetita care a cantat o piesa nationalista – destul de trist, fiindca fetita nu prea parea ca stie ce canta; publicul a rasplatit-o insa cu aplauze generoase.

Era o seara frumoasa de vara, racoroasa, iar oamenii nu pareau deloc frustrati ca din garnitura de aur a Cenaclului erau prezente doar trei vedete: Mircea Vintila, Victor Socaciu si George Nicolescu. "Care e fiu-so?", am auzit undeva in spate, cand trupa lui Andrei Paunescu a urcat pe scena. "Cel in camasa portocalie", i s-a explicat; erau doua femei la 30 de ani. Mi s-a parut dragut gestul unor fani care si-au trimis copiii pe scena sa-i dea flori bardului. In mod cert faza era sincera, pentru ca florile erau foarte modeste (garoafe). Noile protocoale ale prosperitatii dinaintea crizei au retrogradat garoafele la statutul de flori de mort; cei care le-au oferit probabil nu stiau asta.

articol din România Liberă