ADRIAN PĂUNESCU

Poetul l-a făcut pe filosof „porc”, după ce, cu ani în urmă, se autocaracterizase chiar astfel: „Da, domnilor, sunt un porc. Sunt porcul dumneavoastră”.

După ce filosoful Gabriel Liiceanu l-a acuzat pe Adrian Păunescu, într-o emisiune a postului Realitatea TV, că, în anii comunismului, a politizat excesiv cenaclul „Flacăra”, obligându-i pe tineri să scandeze numele lui Ceauşescu şi forţându-i să rămână în sală, prin încuierea uşilor, după terminarea spectacolelor, acesta i-a răspuns, într-un pamflet publicat în Jurnalul Naţional, proferând numeroase jigniri la adresa lui. Păunescu minimalizează drastic orice merit al preopinentului său şi încearcă să se disculpe în ceea ce priveşte serile de cenaclu.

Atacul la corp: „Piele groasă, pergamentoasă, buze groase”

Primul element care îi trezeşte repulsie lui Adrian Păunescu este însuşi fizicul adversarului de idei, pe care îl găseşte cam gros, dar căruia, în maniera fiziologilor premoderni, îi află explicaţia în defecte sufleteşti impardonabile: „Pielea groasă, pergamentoasă, pare menită să nu lase nici o lumină să intre înlăuntrul acestui om. Buzele groase, descinzătoare din acelaşi fel de facies, nu mărturisesc nimic despre răutatea funciară a individului”.

În continuare, aspectele somatice sunt exploatate cu maximum de şarjă: „Acest Gabi Frânaru a lansat, cu privire la mine, din propriul lui organism, această ordură”. Nici originile, presupuse, ale lui Liiceanu nu scapă ochiului pamfletarului: „fiinţă căzută din căruţa cu ţigani”, „puradelul bătrânicios”.

Atacul la minte sau bătaia „porcilor”

După o trecere în revistă a principalelor deficienţe corporale şi a originilor obscure ale lui Liiceanu, Păunescu vizează şi meritele intelectuale ale acestuia, pe care le minimalizează cât poate: „Minte ca un porc, insi¬nuează ca un turnător şi gândeşte ca o raţă”. Comparaţia cu porcul aminteşte însă chiar despre o caracterizare pe care poetul însuşi şi-a făcut-o sieşi în anii `90: „Da, domnilor, sunt un porc. Sunt porcul dumneavoastră”.

Cât despre acuzaţiile lui Gabriel Liiceanu că i-ar fi ţinut cu forţa pe tineri la spectacolele cenaclului „Flacăra”, obligându-i să scandeze numele dictatorului, Păunescu invocă o instanţă superioară, singura capabilă, în ochii săi, să judece „fenomenul” respectiv: „Există vreun tribunal pentru a se judeca obiectiv un fapt public atât de cunoscut şi de recunoscut încât până şi inamici personali ai mei au fost determinaţi să mărturisească emoţia lor, fie şi târzie, că un astfel de fenomen a durat?”.

Sursa: Gândul.info