ADRIAN PĂUNESCU

articol din 17.Sep.2008

• Folkiştii braşoveni care au cîntat în Cenaclul Flacăra povestesc cum erau spectacolele de muzică şi poezie care umpleau stadioanele acum mai bine de 35 de ani

Acum 35 de ani, pe 17 septembrie, avea loc prima şedinţă a Cenaclului Flacăra. De la întîmplarea literară din 1973, în scurt timp, manifestările conduse de Adrian Păunescu aveau să se transforme într-un fenomen de masă fără precedent. Pare greu de crezut azi, dar în epoca lui Ceauşescu, tinerii mergeau de bunăvoie la serile de „poezie şi muzică tînără“. Cu 25 de lei în buzunar, veneau la spectacolele-mamut, care ţineau şi cîte 10 ore. Spaima părinţilor şi a diriginţilor, Cenaclul Flacăra a fost porţia de libertate prin cultură a cîtorva generaţii. Vreme de 22 de ani, Cenaclul Flacăra a rezistat în meandrele regimului comunist, făcînd şi compromisurile de rigoare, dar a rezistat ca o fabrică specială de cîntece şi interpreţi. Printre folkiştii care s-au lansat pe această scenă şi au ridicat săli în picioare cu melodiile lor de suflet, au fost şi mulţi braşoveni. Cu toţii s-au lansat în Cenaclul Flacăra, fenomenul imposibil de definit în cîteva cuvinte.

1974, prima dată la Braşov

„Luni, 17 septembrie, în prezenţa unui public numeros (peste 100 de persoane), a avut loc şedinţa inaugurală a Cenaclului Flacăra“. Aşa anunţa revista Flacăra din 18 septembrie 1973 debutul manifestării care avea să se transforme într-un fenomen social. În Casa de Cultură a Sectorului 1, la ora 19,30, au sosit membrii fondatori: actori, scriitori, artişti plastici, care au ocupat aproape toate scaunele. Printre ei, niciun folkist. Ulterior, serilor culturale aveau să li se adauge şi momente de muzică tînără. În decembrie, erau deja în Cenaclul Flacăra formaţiile Roşu şi Negru, Sfinx, Pheonix, dar şi Tudor Gheorghe, Mircea Florian, Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, nume grele ale folkului din toate timpurile. Spectacolele s-au ţinut o vreme în acelaşi sediu, apoi Cenaclul Flacăra a început să călătorească prin săli tot mai mari, prin tot mai multe oraşe. Iar spectacolele să dureze din ce în ce mai mult. Pe 27 martie 1974, a ajuns pentru prima oară la Braşov, „în noua clădire de pe Colina Universităţii“. Au fost 800 de spectatori. Peste cîţiva ani, braşovenii aveau să vină pe stadioane cu zecile de mii.

De la versuri patriotice, la poeme de dragoste

Cenaclul Flacăra a ţinut spectacole în săli de teatru, case de cultură, case ale sindicatelor, spitale, licee, universităţi, săli de sport, pe dealuri, pe malul mării şi în vîrful Făgăraşului, la 2.000 de metri înălţime. Chiar şi prin gospodăria vreunui sătean care-i invita pe artişti să-i facă o cîntare de suflet. Cele mai impresionante nopţi de folk s-au petrecut însă pe stadioane, unde s-au strîns chiar şi 40.000 de oameni. Adrian Păunescu, omul cu ideea şi susţinerea acestui Woodstock românesc, îndemna la poezie, dar şi la ,,patriotism“. Între „Iancu la Ţebea“ şi „Totuşi, iubirea“, el îi făcea pe oameni să cînte „Trăiască România“ sau „Viitorul“. Mulţi l-au acuzat de o mare manipulare, dar el a explicat că ăsta era tributul pe care Cenaclul trebuia să-l plătească regimului pentru a nu-şi pierde şansa la existenţă. În atmosfera creată în timpul spectacolelor, tinerii cîntau însă toate melodiile deopotrivă. Cu acelaşi entuziasm fredonau versurile de dragoste, populare, patriotice, ba chiar şi pe cele ,,omagiale“. Unora le vine greu să creadă aşa ceva azi. Iar fenomenul a fost analizat, disecat şi oarecum explicat de-alungul anilor de sociologi.

Laboratorul de folk

La patru ani de la înfiinţare, pe 2 mai 1977, de Ziua Tineretului, Cenaclul Flacăra a ieşit pentru prima oară în aer liber, pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj. Era după cutremurul din 4 martie, iar încasările au fost vărsate în „Contul omeniei“. În plus, „poezia şi muzica tînără îşi propune să participe cu un milion de lei la ajutorarea sinistraţilor şi la reconstrucţie“, s-a anunţat atunci. Cenaclul a pornit în 17 martie un „Traseu al omeniei şi solidarităţii prin muzică şi poezie“. Primul oraş: Braşov. Din ce în ce mai mulţi tineri voiau să debuteze în cadrul acestor spectacole. Condiţiile erau severe: „calităţi artistice, cultură poetică şi muzicală, selectivă, un număr de cel puţin 10 compoziţii proprii, interpretate la nivelul exigenţelor impuse de cenaclu“. Păunescu, Boss, cum i se adresau toţi, audia personal şi cernea folkişti cu un fler care avea să devină proverbial. Descoperea cîntăreţi mari, îi lansa, se certa cu ei, pe unii îi alunga, iar a doua zi găsea alţii noi. Cenaclul Flacăra era un laborator din care au ieşit însă multe experimente de succes: Ştefan Hruşcă, Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Marcela Saftiuc, Zoia Alecu, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Adriana Ausch, Cristian Buică, Vali Şerban, Augustin Frăţilă, Mircea Bodolan, Mirela Atudorei, Nica Zaharia. Numărul real e poate de 100 de ori mai mare. Mulţi dintre frumoşii nebuni care au marcat adolescenţa cîtorva generaţii nu mai trăiesc decît prin cîntecele lor: Constantin Dragomir, Gil Ioniţă, Valeriu Penişoară, Valeriu Sterian, Anda Călugăreanu, Florian Pittiş, Nicolae Cenan, Ovidiu Haidu.

„Fluturaşul“ Ileana Caliovici

Printre aceşti folkişti crescuţi la şcoala Cenaclului Flacăra, sînt şi cîţiva braşoveni. Unii susţin şi azi concerte, lansează albume şi apar la televizor. Alţii au renunţat la lumina reflectoarelor, dar nu şi la chitară şi muzică folk. Aşa s-a întîmplat şi cu Ileana Elvira Caliovici. A venit în cenaclu în 1979, după ce cîştigase festivalul de folk de la Piteşti, „Dulce Românie“. Hruşcă luase locul II. Juriul a fost prezidat de însuşi Păunescu. A remarcat-o şi a luat-o în turnee. „Eram în liceu, la Drobeta - Turnu-Severin. Am mers o vreme cu Cenaclul prin ţară. Îmi amintesc că, la Sighetul Marmaţiei, era un frig de crăpau pietrele. Ger în autocar, ger la hotel, ger în sală. Boss, care nu era deloc băutor, a făcut o excepţie. Ne-a dat la fiecare cîte un păhărel de pălincă şi ne-a zis: «Acuma să compunem ceva». Era neobosit şi ne impunea şi nouă acelaşi ritm de creaţie. Uneori dicta, pînă adormea. Cum s-a întîmplat cu versurile la «Făt-Frumos». Nimeni nu-ţi dădea atîtea şanse de afirmare ca Păunescu“, crede Ileana, căreia poetul îi spunea „Fluturaş“. Din 1983, Ileana s-a mutat în Braşov şi n-a mai plecat în turneu. A imprimat cu Florin Bogardo 12 piese la radiodifuziune. Apoi, a cîntat în Poiană, pentru delegaţiile străine şi de partid. L-a cunoscut şi pe Nichita Stănescu. Marele poet i-a scris două poezii şi a rugat-o să i le cînte. Ileana, cea care ne cînta cu voce îngerească „Nu mor caii cînd vor cîinii“, e azi o contabilă cunoscută în Braşov. Cîntă, doar pentru ea şi prieteni, ori de cîte ori vrea să-şi amintească de Cenaclu, „acea emoţie irepetabilă“.

Cîntecele Monicăi Chifor

Monica Chifor a cîştigat marele premiu la „Baladele Dunării“ din Galaţi, în 1978. La concurs au participat 23 de poeţi, 17 folkişti şi 21 de grupuri folk. De fapt, braşoveanca a început să cînte la 7 ani. Toţi ai ei au avut voci bune. A fost şi solistă şi membră într-un grup vocal, la Liceul Unirea. Prima chitară i-a cumpărat-o bunicul ei, prin clasa a X-a. După participări la mai multe festivaluri şi concursuri, pe care le cîştiga fără probleme, pe 2 mai 1978, a debutat în Flacăra, cu melodia „Pur şi simplu“. „Mai aveam două piese: «Ciocoiul», un pamflet despre asuprirea ţăranilor în 1907, şi «Fără ţară», pe versuri de Octavian Goga. Nu ştiu ce înţelegeau tovarăşii de la cultură din acest poem“, spune Monica, astăzi doamna Monica Lică. Monica îşi mai aminteşte că alegerea versurilor era o problemă în acea vreme şi că nu orice poezie patriotică era acceptată. „Tribuna României“, o publicaţie pentru românii din străinătate, scria despre ea că e „o voce caldă, cu timbru plăcut. Numai cu chitara în mînă se simte cu adevărat eliberată“. Cel mai frumos spectacol al Monicăi a fost cel de la Blaj, mai frumos decît cele din sălile arhipline. „A fost un fenomen unic, o iniţiativă extraordinară. Cenaclul Flacăra oferea tinerilor educaţie culturală şi patriotică, cu poezii de substanţă şi muzică de calitate“, consideră folkista din Braşov. Luată cu facultatea, a renunţat la Cenaclu, dar a continuat să fie aplaudată pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Braşov.

Victor Socaciu a cîntat şi pentru un singur om

Victor Socaciu a compus peste 450 de melodii folk. Braşoveanul a debutat în Flacăra în martie 1976, cu piesa „Ţinta“, pe versurile lui, şi a bătut ţara în lung şi-n lat cu Cenaclul vreme de 6 ani. Fostul elev al Liceului nr 4, azi de Informatică, a fost, de fapt, invitat de Păunescu să se alăture membrilor cenaclului, nu s-a înscris la preselecţie. Asta pentru că „eram deja o vedetă locală“, cîştigase mai multe festivaluri de folk şi cînta prin spectacole „Trenul“ sau „Sub scutul amurgului“, iar la radio „Nălucile amintirilor“. A apărut şi la televizor tot în 1976, cu piesa

„Oltule“. În Flacăra, a compus şi interpretat şlagăre care i-au adus Marele Premiu al Cenaclului Flacăra în 1979, 1980 şi 1981. „Cîntec pentru Charlie Chaplin“ a înnebunit publicul care învăţase pe de rost toate cele 28 de versuri. În 15 aprilie 1980, la Broşteni, Victor a susţinut cea mai scurtă întîmplare literar-artistică. Ea nu a conţinut decît un singur cîntec, „Roata“ şi a fost adresată unui singur spectator: Toader Popa. În 1982, Victor a plecat în Serbările Scînteii Tineretului, dar „În Flacăra, au fost cei mai frumoşi ani din cariera mea, o experienţă artistică şi de viaţă extraordinară“, mărturiseşte folkistul, astăzi membru al Uniunii Compozitorilor. De dragul folkului, braşoveanul a pus bazele festivalului „Om bun“, o nouă şansă de afirmare pentru folkişti, după 1990. A realizat emisiunea „Vînare de vînt“ care ne-a ţinut la curent cu evoluţia interpreţilor mai vechi sau mai noi. „Prin Cenaclul Flacăra s-a creat o arhivă de cîntec românesc cu valoare de patrimoniu“, crede „Omul cu o chitară“, pe bună dreptate.

„Unde dragoste nu e, nimic nu e“

Toată lumea îl cunoaşte pe Gheorghe Gheorghiu, dar puţini ştiu că s-a născut în Braşov. „La 12 ani, m-a dat tata la şcoala de muzică, la vioară. Nu prea m-am omorît cu instrumentul ăsta. Aşa că mi-a cumpărat o chitară şi m-am apucat să cînt de unul singur“, povesteşte el. Păunescu l-a ascultat cu „Poveste veche“, pe versuri de Octavian Goga şi a zis că-i bun. Din 23 septembrie 1975, ziua debutului în Cenaclul Flacăra, Gigi a rămas în lumea folkului definitiv. Au urmat turnee peste turnee. Îşi aminteşte că, între spectacole, n-avea timp să ajungă acasă, aşa că dormea în Gara de Nord, în sala de aşteptare, la clasa I. Într-o noapte i s-a furat chitara. Şi-a cumpărat alta, dar a legat-o de picior. „Odată cu Cenaclul Flacăra mi s-a schimbat viaţa. Lui Adrian Păunescu îi datorez cariera mea“, recunoaşte el. Dar, după vreo 6 ani, a apărut o schimbare. „Mă mai certam cu Păunescu, amîndoi eram pietre tari. În plus, în Flacăra nu m-a lăsat să cînt decît un singur cîntec“. Şi a plecat. A scos un album, apoi s-a dus la Serbările Scînteii Tineretului, ca interpret şi director artistic. „Totul a fost frumos în Flacăra. Eram zei. Un fenomen asemănător n-a mai existat niciodată altundeva pe planetă. Mi-e foarte dor de Flacăra. Aş vrea să nu mai am nimic, niciun leu, dar mîine să umplem un stadion cu Cenaclul Flacăra. Eram fericit pe atunci“, mărturiseşte braşoveanul, un pic supărat că „niciodată braşovenii nu m-au invitat să cînt la mine acasă“.

Cortina a căzut brusc în 1985

15 iunie 1985 a fost ultima zi a Cenaclului Flacăra, după aproape 22 de ani de existenţă şi 1.615 de spectacole. Ce s-a întîmplat? Sînt multe versiuni. Şi legende. Spectacolul a început la ora 18.00, pe stadionul Petrolul din Ploieşti. Un loc cu puţine porţi, unele blocate. Pe la miezul nopţii a început furtuna, cu vînt puternic şi fulgere. După unele mărturii, Păunescu le-a cerut oamenilor să rămînă pe loc. Unii membri ai Cenaclului Flacăra spun însă că el a cerut întreruperea spectacolului, dar răspunsul celor 30.000 de oameni a fost: „Să ningă, să plouă, Noi nu plecăm!“. Au explodat nişte cabluri, stadionul a rămas în întuneric. Şi artiştii şi spectatorii s-au speriat. Oamenii s-au îmbulzit spre ieşire, s-au călcat în picioare. În panica generală, şase persoane au murit. Alţii spun că ar fi fost însă 40 de morţi. Cîteva zeci au fost rănite. Forţe de miliţie impresionante şi zeci de ambulanţe (probabil din mai multe judeţe) au apărut imediat. A venit şi Securitatea care i-a sechestrat pe artişti în vestiare şi la hotel. Au fost escortaţi apoi la Bucureşti, pentru anchetă. Deşi banda cu înregistrarea integrală a spectacolului a fost salvată, nimeni n-a vrut s-o asculte. Măsurile au fost radicale: Păunescu a fost destituit de la conducerea revistei Flacăra, iar Cenaclul, interzis. La fel, emisiunea de la radio, dar şi Serbările Scînteii Tineretului. Folkul, în general, a fost trecut pe lista neagră. Folkiştii nu mai aveau voie să cînte singuri, ci cu cel puţin trei instrumente, ca să nu mai semene cu muzica promovată în Flacăra. Legenda spune că însuşi Ceauşescu ar fi oprit Cenaclul.

Controversatul părinte al folkului românesc

Mulţi şi-au dat seama că tragedia petrecută la Ploieşti s-a produs după un scenariu asemănător cu cel de pe stadionul din Bruxelles, proaspăt pe atunci în memoria opiniei publice. Şi de aici, ipoteza că totul a fost o înscenare. Ceea ce nu e exclus, dat fiind faptul că Păunescu căzuse de mult în dizgraţia cabinetului nr. 1, pentru că Ceauşescu a realizat puterea de manipulare pe care Păunescu şi-o cîştigase în rîndul tinerilor. Azi Păunescu e judecat pentru ataşament faţă de Ceauşescu, pentru scrisorile de adulaţie şi versurile de preamărire a cuplului Ceauşescu, şi pentru faptul că devenise el însuşi un ,,dictator“. Şi avea o gură mare prin care ieşeau, pe lîngă omagii, şi unele adevăruri supărătoare la adresa regimului. Orientările lui politice postdecembriste l-au făcut un personaj şi mai controversat.

„Îţi zic adio, şi te las“

• „Puştoaico,/ Tu ai sînge de viperă,/ Puştoaico,/ Îţi zic adio, şi te las“. Mulţi mai ştiu cîntecelul care a răscolit inimile adolescenţilor din 1984? Deşi n-a fost considerată nici la lansare, nici ulterior o piesă de rezistenţă a folkului românesc, „Puştoaica“ a fost şlagărul acelei generaţii. Ba chiar şi azi dă semne că nu e uitat. Cel ce a compus şi interpretat această melodie a fost Ovidiu Haidu (foto). A fost, pentru că nu mai este. Liceanul braşovean care ne-a încîntat cu tangoul lui de dragoste şi deznădejde a murit în 10 octombrie 2006, la aproape 39 de ani. Se stabilise încă din 1990 în Scoţia, unde era angajat la operă, ca tenor. La început, încercase să ia lecţii de canto la Londra. Pînă la urmă, s-a ambiţionat şi a dat la Conservator şi a continuat cu masteratul. Cariera lui luase proporţii şi ar fi ajuns departe dacă nu ar fi suferit un accident vascular cerebral. Zamfira, mama lui, nu şi-a revenit nici acum din şoc. Îşi aminteşte cum a ajuns Ovidiu în Flacăra: „Avea voce foarte bună, era în brigada liceului Uzina 2, avea spectacole, făcuse vioară la Liceul de Muzică. Dar mai compunea şi folk. S-a dus la un spectacol pe stadion şi cînd Păunescu a zis că aşteaptă debutanţi la audiţii, s-a dus şi el. Şi a avut succes, dar eu n-am ştiut. Am găsit dimineaţa, pe masă, 375 de lei. Erau de la Păunescu pentru prestaţia din acea seară“. Cît despre puştoaica din cîntec, Ovidiu scrisese versurile pentru prietena lui, Beia, pe care o cunoscuse încă din clasa I. Pentru că e un cîntec atît de popular, „Puştoaica“ a fost inclus pe primul CD retrospectiv al Cenaclului Flacăra.

Cenaclul pe unde

• „O ştire pentru iubitorii muzicii tinere: începînd de azi, 26 noiembrie, pe programul 1 al posturilor noastre de radio, între orele 20,30 şi 22,00, se va transmite emisiunea săptămînală RADIOCENACLU-VALORI ALE MUZICII TINERE, realizată de poetul Adrian Păunescu. Precizăm că emisiunea va fi transmisă în reluare, în fiecare zi de vineri la ora 17.15, pe programul 3.“ (Revista Flacăra, 26 noiembrie 1981). Emisiunea a durat pînă în 13 iunie 1985, cînd a avut loc a 260-a transmisie şi cînd Păunescu a spus în direct: „În aşteptarea zilei de 22 iunie, cînd Cenaclul Flacăra va fi la Braşov, am compus o baladă pentru acest mare oraş românesc“. Balada n-a mai fost auzită. În schimb, se ştie că publicul braşovean a fost primul care a cîntat singur un cîntec, de la un cap la altul. Este vorba de melodia ,,La o cană cu vin“. Tot publicul braşovean a primit prima dată nota 101.

sursa: Monitorul Expres