ADRIAN PĂUNESCU

[...]Dar condiţia umană, in esenţă, se schimbă prin geografie şi prin reformele politice ale perioadelor pe care le trăim. Condiţia umană propriu-zisă.[...]

[...]După primele minute, am impresia că ne aflăm intr-un inter-viu cu un anumit nivel de dezbatere istorică. Şi mă bucur mult că il facem, pentru că şi dvs., şi eu, la televizor, oricum am vorbi, intervine pripa, ne terorizează urgenţa. Aici, putem avea puţină răbdare pentru a intra in profunzimi pe care, citindu-le, oamenii să le şi guste.[...]

[...]Uitaţi-vă, eu fac mereu comparaţia intre Havel şi Iliescu. Havel, scriitor, un apropiat al spiritului meu, Sorescu e mai mare ca el, dar n-a ajuns preşedinte, Havel a primit Cehoslovacia şi a păstrat Cehia. Slovacia? A făcut două ţări dintr-una. Acesta nu este un ideal pentru care să merite să lupţi, după părerea mea, un ideal pentru care să merite să faci reforme politice: pierderea sau ruperea ţării. Atăta vreme căt sacrificiul inseamnă spargerea ţării (ruperea Ardealului, de exemplu, sau ruperea Moldovei), eu nu suport niciun fel de proiect in această direcţie.[...]

[...]Totuşi, intr-o perioadă istorică, in care era nevoie de o revenire a Bisericii in societate, după o perioadă mai tulbure, n-aş zice ce se spune indeobşte că „Biserica era sub obroc", ea nu era scoasă in prim-plan dar, in ultimii ani, s-au făcut lucruri serioase, in colaborarea dintre stat şi Biserică. Problema e alta. Nu cumva, şocul acesta, al revenirii Bisericii, in mod fatal trebuia să se simtă?[...]

[...]In istorie, marile prefaceri şi marile renaşteri au avut loc după moarte, ca să zic aşa, simplu. A trebuit o mare tragedie, un război, o revoluţie, o catastrofă naturală ca oamenii să recapete şi sensul banului, şi sensul iubirii, şi sensul vieţii. Eu, personal, cred că aceasta este şi ceea ce m-a făcut să inţeleg, la un moment dat, Mircea Eliade, in anii `70-`71. Acum e momentul in care se prepară o mare tragedie. Nu ştiu natura ei, dar cred că, numai după ce vor pierde tot, probabil devenind egali in sărăcie, oamenii vor redeveni atenţi la amănunte, atenţi la bucuriile vieţii şi vor redescoperi floarea, şi vor redes-coperi prietenia, vor redescoperi solidaritatea. Ţineţi minte, in `77, după cutremur, căt de solidari erau oamenii in Romănia şi căt de mult conta atunci fiecare om. Am avut o anchetă extraordinară, pe care am găndit-o şi am făcut-o in „Flacăra", impreună cu colegii mei: „Excepţi-onala insemnătate a stării normale". Pănă atunci, uitasem că există amurguri frumoase, că aveam vecini. Incepusem să ne instrăinăm, sa ne imburghezim, să facem ca omul gogolian, să crească pe noi carapacea. De-atunci, din martie acela, pentru un timp, am fost oameni liberi, mai ales liberi de prejudecăţi. Şi eu cred că o zguduire ne va intoarce la condiţia umană adevărată. O tragedie. Nu-i ştiu natura.[...]

articol complet